Cum să dezinstalezi un program de pe calculator

Cum să dezinstalezi un program de pe calculator

Ți s-a întâmplat vreodată ca să vină unul din părinți la un moment dat în camera ta și să îți șteargă toate iconițele cu jocuri de pe ecran pentru că te jucai prea mult pe calculator? Ei bine mie nu mi s-a întâmplat până acum pentru că ai mei știau cum să dezinstaleze cu adevărat un joc. Așa că de cele mai multe ori aveam mare grijă să nu depășesc limita de timp la calculator. Dar de-a lungul timpului am avut nevoie să știu Cum să dezinstalezi un program de pe calculator pentru că spațiul se umplea.

Ca și orice persoană normală, la început ștergeam iconițele de pe calculator crezând că le-am șters de tot. Dar și până în ziua de azi am aflat că și dacă dezinstalezi de unde trebuie un program există posibilitatea ca acesta să rămână instalat. Așa că, pentru a nu rămâne cu această surpriză, hai să vedem cum se dezinstalează un program.

Unde se găsesc defapt fișierele unui program?

De cele mai multe ori se găsesc în aceeași locație pe care ai ales-o la instalarea acestuia. Dacă ai ales altă locație decât cea default atunci doar tu știi unde sunt fișierele. Dar în mod normal se găsesc pe partiția pe care este instalat Windows. Și de cele mai multe ori se găsesc în folderele ”Fișiere program” sau ”Fișiere program(x86)” sau, dacă ai pe engleză, ”Program files” respectiv ”Program files(x86)” și fiecare program va avea propriul folder cu fișiere. Ți-am zis asta pentru că ne va ajuta puțin mai încolo.

Dezinstalează prin intermediul panoului de control

Această variantă este relativ simplă. Apeși butonul de Windows și scrii acolo ”Panou de control” sau ”Control panel” dacă ai pe engleză, Și de obicei primul rezultat este cel corect. Așa că va trebui să dai de asta:

Cum să dezinstalezi un program de pe calculator

După ce ai dat enter sau simplu click pe ea. Ți se va deschide o fereastră nouă cu panoul de control. Acolo va trebui să dai click pe ”Uninstall a program” sau ”Dezinstalează un program”

Iar de aici nu este chiar greu. Doar cauți programul pe care vrei să îl dezinstalezi și dai click pe dezinstalare. Te va trece printr-ul wizard de dezinstalare, care te va întreba dacă chiar vrei să ștergi acel program.

Mai este o metodă de ajunge mai repede aici. Apeși butonul de windows și scrii numele aplicației/programului/jocului pe care vrei să îl dezinstalezi. Când îți va apărea în căutare vei avea în dreapta un buton de dezinstalare. Te va duce în mod normal îl control panel la dezinstalare programe.

Bun, asta a fost doar una din metodele prin care poți șterge un program din calculator. Eu personal mai cunosc încă 2 pe care o să vi le prezint și vouă. Următoarea este oarecum similară cu metoda anterioară, dar o să o descriu și pe aceasta de asemenea.

Dezinstalează din setările lui WIndows

După cum ai citit din subtitlu, este relativ simplu. Apeși din nou butonul de windows și scrii ”setări” sau ”settings” în funcție de limbă sau poți apăsa direct combinația de taste Win+i care te va duce tot acolo. În setările de la windows apeși pe ”Aplicații” sau ”Apps” care te va duce la o listă cu programe și aplicații de unde poți șterge ce nu ai nevoie.

Sau șterge-i toate fișierele

Dacă consideri că nu e suficient așa  poți pur și simplu să te duci în locul în care este instalat programul și să ștergi tot folderul cu fișiere. Deși există posibilitatea să mai existe și prin alte locuri precum Documente sau AppData. Cu ajutorul metodelor de mai sus acum știi cum să dezinstalezi un program de pe calculator corect și fără probleme.

Fotografie creată de ready made, de la Pexels

Cum să vezi ce ocupă spațiu în calculator

Cum să vezi ce ocupă spațiu în calculator

Probabil cu toții ne-am confruntat cel puțin odată cu această problemă. Să nu mai avem spațiu să instalăm vreo aplicație sau să nu mai avem suficient spațiu pentru a descărca un film. Ce e de făcut în cazul acesta. Cumperi un nou Hard-Disk? Descarci pe un Stick USB? Mai ștergi din programe și fișiere? Ultima pare a fi cea mai bună alegere. Dar cum știi ce ocupă cel mai mult spațiu și unde găsești fișierele acelea uriașe? ȘI mai ales cum eliberezi spațiu în calculator fără să faci vreo boacănă?

Desigur este posibil să vezi dimensiunea unor fișiere fără a descărca alte programe. Pentru asta trebuie doar să dai click dreapta pe fișierul sau folderul respectiv și să dai pe ”Proprietăți” sau ”Properties” dacă ai pe engleză.

spațiu pe calculator

Astfel poți vedea cât de mare este un folder și să știi dacă merită să îl ștergi sau nu. Numai ai grijă să nu fie vreun folder cu fișiere pentru vreun program. Pentru că dacă faci asta este destul de posibil ca un anumit program să nu mai funcționeze cum trebuie sau să nu mai pornească deloc. Deși acestea sunt ascunse sau blocate ca să nu fie șterse din greșeală.

Cum faci să vezi ce ocupă cel mai mult spațiu în calculator?

Pentru a vedea asta repede și ușor avem nevoie de un program de pe internet. Programul se numește Folder Size, este gratuit și este și foarte mic. Așa că nu Trebuie să scoți cine știe ce aplicații afară ca să poți să instalezi Folder Size. Acum te voi ghida cum să îl folosești cum trebuie.

Pentru început trebuie să descarci aplicația. Pentru asta te duci la linkul ăsta. Și dai pe butonul de download. Cred că e suficient de mare să îl vezi dar poftim și o imagine:

După care alegi unde vrei să descarci installerul. Alege o locație la care să ajungi ușor pentru că o vei accesa aproape imediat după ce s-a terminat de descărcat. După cum știi deja trebuie să dai dublu click și să urmezi pașii pentru instalare. După ce ai instalat aplicația trebuie să o deschizi că avem treabă cu ea.

După ce ai deschis-o concentrează-ți atenția în partea de sus a acesteia. Mai precis unde scrie hard-disk-urile și unde poți da scanare.

spațiu în calculator

Acolo alegi ce partiție să scaneze și după aceea dai click pe butonul verde de lângă. Și imediat va începe să scaneze toată acea partiție. După ce a terminat ar trebui să arate cam așa:

Acum, după ce ai scanat toate partițiile, adică tot spațiul din calculator. Este timpul să navighezi prin el ca să vezi ce ocupă cel mai mult. Din numele fișierelor poți să îți dai seama ce aplicații sunt. Adică dacă găsești un folder de 100 de GB care se numește ”Epic games” cu siguranță este un joc instalat acolo. Cel mai probabil Fortnite.

Dacă vrei să eliberezi spațiu, NU te apuca să ștergi folderele aplicațiilor, programelor, jocurilor. Pentru acestea trebuie să le dezinstalezi de unde trebuie. Cele mai multe se pot dezinstala din ”Control Panel” sau ”Panou de control” la ”Dezinstalare aplicații” sau la ”Uninstall a program”

Cu toate acestea spuse îți urez succes să îți eliberezi spațiu în calculator. La urma urmei ai nevoie de acel spațiu pentru a instala ceva, nu? Mai bine te-ai pune pe descărcat.

Fotografie creată de Andrey Matveev, de la Pexels

WinSXS – un folderul uriaş din Windows 7

WinSXS – un folderul uriaş din Windows 7

Una din marile mele probleme cu Windows 7 este că, papă partiţia foarte repede, indiferent de cât de mare este. Unul din cele mai mari foldere de pe partiţie este WinSXS. La mine ajungea numai la 17 GB, destul de mult zic eu.

Când am căutat iniţial o soluţie pentru asta nu exista. Acum a apărut ceva util, care ne ajută să reducem dimensiunea directorului în care sunt stocate fişierele de la update-uri şi multe altele.

Cum se face:

  1. Deschidem cu Win + R căsuţa de comandă unde tastăm comanda cleanmgr
  2. Selectaţi partiţia C:
  3. Apoi bifaţi ce anume vreţi să şteargă cleanerul.
  4. Clic pe Clean up system files
  5. Se deschide o altă fereastră de dialog unde puteţi bifa şi ştergerea UpDate-urilor pe mine m-a scăpat de 4.5 Gb, deşi preferam mai mult.

IMPORTANT!!! Trebuie să aveţi instalat pentru asta KB-ul 2852386.

Succes!

 1234winsxs